Demult aveam acest subiect în gând, însă niciodată nu i-am găsit forma perfectă de exprimare. Butonând Facebook-ul am dat peste poza Andreei Vasile de la Taj Mahal. Evident, m-am uitat la grădina, ce arbori/arbuşti are şi cum sunt aceştia aranjaţi. Însă ce mi-a atras cel mai mult atenţia şi m-a determinat să scriu acest articol este că…arbuştii aceia nu-s tunşi perfect, nu au crescut la fel, nu-s identici.

Pe vremea când îmi scria Alexandra că-și dorește să-i fac eu buchetul pentru cununia civilă eram la Cluj Napoca și nu știam că mă voi întoarce la Mangalia. Plănuiam în fel și chip cum voi face să ajung acasă, însă timpul le-a rezolvat pe toate. Au fost de-ajuns un schimb de poze pe Facebook și o întâlnire ca să înțeleg ce-și dorește și să o fac fericită. Ea ca ea, dar fericirea mea nu o pot descrie. Momentul în care mireasa își vede buchetul și este mai frumos decât își imagina este de nedescris, și când te gândești cu cât drag ai muncit la el după o zi de grădinărit… ai o satisfacție maximă. Vă doresc din suflet să trăiți și voi acest sentiment!

Totul a început în studenție când am lucrat part-time într-o florărie unde am învăţat baza floristicii (ce-s ăia bureţi florali şi cum se udă, cum se taie florile, că buretele floral nu trebuie să se vadă niciodată într-un aranjament, etc.), am făcut aranjamente florale, lumânări de botez, cocarde (Doamne, câtă migală la ele!), brăţări, cu buchetele însă nu prea le aveam că nu-mi erau mie lucrurile clare-n minte, nu înţelegeam pur şi simplu cum să le fac astfel încât să arate bine. Mi-era greu și să leg 3 garoafe astfel încât să arate bine, la modul ăsta eram.

De ce Gânduri la #25? Pentru că la 50 şi la 75 vreau să citesc ce-mi trecea prin minte la #25. Şi pentru că vreau ca tu, cel care mă citeşti, să ştii pe bune cine sunt şi ce gândesc. Şi da, voi ajunge la 75. De ce? Pentru că toţi oamenii care iubesc viaţa şi muncesc cu pasiune trăiesc mult.

Pentru ce sunt recunoscătoare la #25? Pentru tot. Pentru familie, pentru prietenii care au venit şi au plecat din viaţa mea şi care m-au ajutat să fiu cine sunt azi, pentru lecţiile învăţate, pentru oamenii pe care mi i-a scos în cale destinul (minunaţi sau nu), pentru că sunt apreciată de cine contează, pentru că am primit ceea ce mi-am dorit, pentru că am îndeplinit ceea ce mi-am propus, pentru că sunt înconjurată de oameni minunaţi, pentru că pot să împărtăşesc din cunoştinţele mele, pentru că sunt sănătoasă, pentru că stau la mare, pentru răsăritul pe care-l văd când plec spre muncă şi pentru apusul pe care-l văd când mă întorc de la muncă.