Tot mai la modă, orhideele au intrat pe sub pielea românilor și au devenit unele dintre cele mai comercializate plante de interior din ultimii ani. Extravaganța lor și perioada îndelungată de înflorire sunt cele mai apreciate caracteristici, însă tot acestea sunt și cele care dau mari bătăi de cap din punct de vedere al îngrijirii. Și udatul, evident. Și substratul. Aaa și păduchii.

Ei bine, cea mai simplă metodă de a îngriji o orhidee este să o înțelegem, să înțelegem mediul ei natural și prin urmare, să ne adaptăm cerințelor.

Cât timp vei citi acest articol, am rugămintea să te gândești mereu la un singur lucru: orhideele, în mediul lor natural, cresc în copaci (la facultate nu aveam voie să folosim termenul de copac, dar cum e blogul meu, îmi permit haha), arbori, pomi, păduri tropicale mai exact. Adică așa:

 

Cum informarea este cheia succesului, identifică specia care se pretează cel mai bine condiţiilor pe care i le poţi oferi tu!

Când vorbim despre lumină, avem în vedere următoarele aspecte: orientarea ferestrei către un punct cardinal, mărimea ferestrei şi poziţionarea plantei faţă de aceasta. Dacă ai o fereastră orientată spre sud, care primeşte cel puţin 5-6 ore de lumină solară pe zi, orhideele care necesită o intensitate luminoasă mare sunt cele mai potrivite, însă regula este ca lumina să fie filtrată (perdea, jaluzele semitransparente) pentru a nu risca arderea frunzelor şi o temperatură ridicată la nivelul acestora. Câteva exemple de astfel de specii sunt: Cambria, Brassia, Dendrobium, Miltonia. O fereastră orientată spre est sau spre vest, care primeşte soare doar dimineaţă sau seara, este preferabilă pentru următoarele specii: Cymbidium, Cattleya. Ferestrele orientate spre nord sunt de evitat pentru creşterea orhideelor.

Nu trebuie decât să fii atent la următoarele semne pe care planta ţi le transmite: dacă primeşte suficientă lumină, frunzele mature au culoare verde luminos, frunzele noi sunt de aceeaşi mărime sau chiar mai mari decât cele mature, aspectul general este unul compact, iar planta înfloreşte la timp. Rezultate ale luminii insuficiente sunt colorarea frunzelor într-un verde închis şi distanța mărită între frunzele tinere şi cele mature. Colorarea frunzelor într-un verde deschis, chiar galben, este semn de intensitate luminoasă crescută, dăunătoare, care duce la arsuri ale frunzelor. Nuanţa roşiatică de la baza frunzelor este, deasemenea, un semn al intensităţii luminoase dăunătoare. Luminozitatea crescută poate fi depistată şi prin măsurarea temperaturii la nivelul frunzelor. Aceasta se poate face prin simpla atingere. Frunzele nu trebuie să fie calde! Unul dintre criteriile de clasificare a orhideelor este bazat pe preferinţele acestora faţă de temperaturile pe timp de NOAPTE. Astfel, există orhidee care preferă temperaturi scăzute (7-10° C), temperaturi medii (12-15°) şi temperaturi crescute (peste 18°C). Temperatura optimă pe timp de zi este cu 5-8°C mai mare decât noaptea. Aceste cifre nu sunt absolut limitative, cât informative, dar diferenţa de temperatură între zi şi noapte este un factor decisiv în înflorirea orhideelor.

Dacă orhideele sunt expuse unor temperaturi mai scăzute decât cele recomandate, creşterea va fi încetinită şi, în cazuri extreme , bobocii vor cădea înaintea înfloririi. Deasemenea, rezistența plantei la boli va fi scăzută. O temperatură mai mare decât cea indicată nu se dovedeşte a fi dăunătoare, atât timp cât umiditatea aerului este crescută. Poziţionarea orhideelor aproape de geam este benefică din punct de vedere al asigurării temperaturii optime, deoarece aceasta va scădea natural în timpul nopţii.

Un alt factor important în creşterea sănătoasă şi armonioasă a orhideelor este umiditatea aerului. Gradul de saturaţie optim este de 50-60%. Insuficiența acesteia cauzează stagnare, pete maronii pe frunze, malformaţii ale florilor sau chiar căderea bobocilor. Pentru a preîntâmpina lipsa umidităţii, folosește tăviţe cu pietriş sub ghivece, în care apa va fi nelipsita, fără ca substratul şi rădăcinile să atingă apa (!!!). Pulverizarea regulată cu apă a plantei este, deasemenea, o opţiune.

Probabil cea mai comună întrebare este “Cât de des ar trebui să ud orhideea?”. Nu există un răspuns general valabil, variabilele implicate în acest răspuns fiind:

-natura vasului; apa se evaporă mult mai încet din ghivecele PVC decât din cele de ceramică. Pe de altă parte, apa se evaporă mai uniform în vasele de ceramică datorită absorbţiei de către porii vasului.

-natura substratului influenţează gradul de reţinere a apei; un substrat care conţine muşchi vegetal reţine apa pe o perioadă mai îndelungată decât substratul din turbă.

-umiditatea scăzută din aer determină uscarea rapidă a substratului.

-perioada de creştere sau de repaus a plantei; în perioada de repaus, cantitatea de apă administrată trebuie micşorată.

 

Cea mai “la îndemână” metodă de verificare a necesarului de apă este cântărirea ghiveciului prin ridicare zilnică (nu dispera, în 2-3 cicluri de măsurare deja vei înţelege ce cantitate de apă îţi cere planta), începând cu ziua udării şi continuând până se observă o diminuare semnificativă a greutăţii. La specia Phalaenopsis, pentru care se recomandă ghivecele transparente, se observă albirea rădăcinilor atunci când necesită udare. Rădăcinile superioare se vor albi mult mai repede decât cele înconjurate de substrat, din cauza absorbţiei şi evaporării neuniforme, aşa că udarea se va face în momentul albirii rădăcinilor din substrat.

Atenţie ! Asiguraţi drenarea optimă a substratului pentru a preveni putrezirea rădăcinilor.

Fertilizarea este un factor opţional, nu decisiv pentru sănătatea şi înflorirea orhideelor. O condiţie esenţială pentru ca fertilizantul să fie absorbit şi să contribuie la bunăstarea plantei, este sănătatea rădăcinilor. Dacă acestea sunt bolnave, nu pot absorbi şi transporta substanţele minerale mai departe în plantă. Prin urmare, dacă planta ta nu este sănătoasă, nu te aştepta ca fertilizantul să facă minuni. Un fertilizant solubil în apă, special creat pentru orhidee este alegerea perfectă. Cât despre frecvență, este mai bine să fertilizezi mai des cu o substanţă diluată, decât rar cu o substanţă concentrată. În perioada de creştere (care depinde de la specie la specie), fertilizarea este recomandată la trei săptămâni, iar în a patra săptămână se scufunda ghiveciul în apă curată pentru a se curăţa reziduurile substanţelor de pe rădăcini şi din substrat. În perioada de repaus a plantei, fertilizarea nu este recomandată.

Când vine vorba despre alegerea ghiveciului, cele de plastic le-au luat locul cu succes ghivecelor din lut/ceramică. Ghivecele de plastic permit pătrunderea luminii la rădăcini (ceea ce favorizează fotosinteza, prin urmare mai multă hrană pentru plantă), sunt ieftine, nu se sparg uşor şi se găsesc în diferite mărimi şi modele. Sunt cele mai potrivite pentru orhideele care preferă umiditate constantă. Cu toate acestea, vasele din lut au avantajele lor: apa din ele se evaporă complet şi uniform, sunt mai stabile, ceea ce reprezintă un bonus pentru orhideele de dimensiuni mari.

Pentru identificarea tipului de substrat potrivit este necesară cunoaşterea tipului de orhidee: terestră sau epifită. Cele terestre au nevoie de un substrat greoi, care păstrează umiditatea un timp îndelungat, pe când cele epifite au nevoie de un substrat cu un drenaj excelent (în comerţ are denumirea de “pământ pentru orhidee”).

Cea mai bună perioadă pentru transplantare este în momentul apariţiei noilor rădăcini, ceea ce, de obicei, se întâmplă după ofilirea florilor. La translantare se îndepărtează toate rădăcinile bolnave (îngălbenite, putrezite) cu un cuţit sterilizat pentru a preveni răspândirea bolilor de la o plantă la alta.

Din fericire, orhideele nu au mari probleme cu insectele, dar dacă sesizaţi prezenţa lor, spălaţi planta sub un jet de apă călduţă apoi aplicaţi un insecticid spray. Cei mai comuni dăunători sunt păduchii (țestoși sau lânoși), aceștia se îndepărtează destul de greu, însă este necesar să scăpăm de ei pentru sănătatea plantei. Îndepărtarea lor se face ori sub un jet de apă, ori cu vată îmbibată în spirt diluat. Aceste procese sunt completate de stropirea cu un insecticid. Dacă descoperi  o porţiune de frunză cu o pată suspicioasă, îndepărtează zona respectivă cu un cuţit (încălzit în prealabil pentru sterilizare) dintr-o singură mişcare. Pe tăietura se va aplica un dezinfectant precum praful de cărbune vegetal sau scorţişoară.

 

 

 

Nu este “literă de lege” tot ce am scris mai sus, însă sunt informații și sfaturi bazate pe experiența mea cu orhideele (colecție de 70 de orhidee, diferite specii). Am întâlnit și orhidee Phalaenopsis care trăiau foarte bine în „pământ normal” de flori, ceea ce contrazice o parte din spusele mele. Sfatul cel mai de preț pe care ți-l pot da este să experimentezi, să testezi, apoi să concluzionezi. Ceea ce îi priește în casa mea, probabil nu-i va prii în casa ta și invers.

Acestea fiind scrise, îți stau la dispoziție pentru orice nelămurire sau sfat.

Spor la „orhideit”!

 

 

22 replies on “Îngrijirea orhideelor (pe înțelesul tuturor)

  • Diana

    Mulțumesc pentru sfaturi ! 😘
    Chiar o sa fiu mai atentă la întreținere lor ! 😘
    Îți citesc cu drag fiecare articol ! Succes în continuare în tot ceea ce faci ! 😘

    Reply
  • Ciprian

    Vreau sa te intrb mai multe despre orhideele astea frumoase si dificile 🙂 deci : 1 i-am luat mamei mele anu trecut de 8 martie o orhidee comuna phalenopsis despre care iti ziceam ca are ceva pete care acum i au trecut dar ca sa o aduc acasa in bagaj a trb sa ii tau tija florala:)) si nici ca am mai vazut flori de atunci (aproape un an) care este ciclul ei de inflorire si cum pot sa ma bucur si eu de florile ei pt ca este ft frumoasa,are frunze foarte grase si carnoase lucioase si ii merge bine dar nu infloreste. 2 i am luat ghiveci nou mai mare si mama asta repede a si transplantat o fara sa stiu si scoarta nu i-am luat ca sa complectez, ce rol are scoarta inafara de sustinere si pastrarea umiditatii? 3 noul ghiveci (vas in vas) nu prea stiu sa il utilizez in sensul aprovizionarii cu apa,se pune oare pana la nivelul vasului in care este planta propriu zis sau cum se umple cu apa vasul 2 pt ca stiu ca nu e ok sa fie apa permanent pe radacini…cam atat cred 🙂 Multumesc mult!!!

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna, Cipri! La prima intrebare iti voi raspunde asa: nu exista un ciclu de inflorire prestabilit, pot inflori incontinuu in timpul anului sau deloc, cum este si cazul orhideei tale. Prima conditie pentru a inflori este sa aiba o diferenta de temperatura intre zi si noapte de cateva grade, ceea ce se poate realiza usor daca o pui langa un geam/pervaz. In perioada asta soarele nu este puternic asa ca nu vei avea probleme cu arsurile solare. Geamul se va raci automat peste noapte asa ca vei avea diferenta de temperatura. A doua conditie ar fi fertilizantul, aplica-i fertilizant din comert asa cum este indicat pe eticheta.
      2. Scoarta ii ofera si hrana, de aceea cand ii schimbi ghiveciul, in prima luna nu trebuie sa o fertilizezi pentru ca substratul deja contine “mancare”.
      3. Cat despre udat, nu stiu ce tip de vas ai tu, insa e adevarat ca nu trebuie sa stea in apa radacinile deloc. Te sfatuiesc sa o scufunzi in apa cand i se albesc radacinile din interiorul vasului, atunci stii ca are nevoie sa fie udata. O scufunzi pentru 10-15 min, apoi o lasi un pic la scurs, dupa care o pui in suportul de ghiveci sau ce ai tu.
      Mult succes! :*

      Reply
  • ADINA TUGUI

    Buna !
    Am 2 orhidee phalaenopsis cu probleme:
    -una am transplantat-o, cred eu corespunzator, dupa ce am observat ca tija noua care incepuse sa iasa nu se mai dezvoltase de loc in ultimul timp ( 3-4 luni), are cca > 1 cm si radacinile s-au uscat am curatat-o si a cam ramas fara radacini,am pus-o in acelas vas (dupa ce l-am curatat ) cu pamant special de orhidee de la CAMPO ,dar nu se vede nici o schimbare , mentionez ca o tin in vasul achizitonat si in caspo , si odata pe luna o fertilizez cu ingrasamant tip gel de la AGRECOL (NPK-6-6-6) , are 2 frunze si una mica si sunt de aceeas marime de ceva timp ,cum as putea sa o ajut sa ii creasca radacinile ?
    -cealalta este opusul,am achizitionat-o de la Dedeman ,fara flori cu 2 tije si in aceeas zi le-am transplantat pe amundoua,la aceasta am descoperit ca radacina era intr-un plastic in care era pamant moale destul de ud iar radacinile care stateau acolo aveau o culoarea galbuie,in rest dupa acel plastic era scoarta si pamant de turba si radacinile verzi sidefii ,pentru ca stiam ca plantele se muta inainte de a fi udate, credeam ca este orhideea mea surpriza, a inceput sa se usuce o tija ,am taiat-o la a-l II-lea nod si dupa trei -patru saptamani ,m-ai exact azi cand am vrut sa ii sterg frunzele,am ramas cu ele in mana, mentionez ca erau 4 frunze frumoase mari ,verzi ,groase si la baza erau moi ca si cum erau ude si la desprindere avea un miros urat,acum are o tija , nu are frunze si la locul ruperi inca miroase urat,
    Pamantul de orhidee de la CAMPO, este un amestec dupa parerea mea cu mai multa turba decat scoarta,nu stiu daca are vreo importanta ,dar mentionez ca pe amundoua le tin in vasele achizitionate si in caspo,le ud prin scufundare timp de 5-10 minute in perioada asta, le ud cand radacinile sunt sidefii cu apa de la zapada topita si pastrata special pentru ele si cu toate astea ,una nu mai are radacini si stagneaza si cealalta are radacini si nu mai are frunze ,unde gresesc?? Imi doresc tare mult sa le salvez.
    Multumesc anticipat !

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna, Adina! Cu siguranta dupa toate cele descrise pot afirma ca ai intradevar grija de orhidee! Sa le luam pe rand. E posibil ca prima orhidee sa-si fi oprit cresterea tijei deoarece i s-a modificat cumva mediul si nu s-a adaptat la noul mediu (ai mutat-o, ai udat-o mai des/rar). Stimularea cresterii radacinilor se face (sau cel putin eu o fac) in felul urmator: reduc udarile si pulverizez mai des orhideea (spatiul din jurul ei). Principiul este urmator, din cauza lipsei de apa ea, dar totusi a umiditatii crescute ea va simti umiditatea si isi va emite noi radacini in cautarea apei. In perioada aceasta de iarna ti-as sugera sa nu le mai fertilizezi pentru a lua o pauza si a intra in starea de repaus. Nu este obligatoriu sa faci aceasta pauza iarna, insa macar o data pe an trebuie.
      La urmatoarea orhidee, nu stiam de regula asta cum ca nu se uda inainte de schimbarea substratului. eu dimpotriva le ud pentru a fi radacinile maleabile si a nu se rupe. Este adevarat insa ca timp de o luna dupa schimbare nu se fertilizeaza pentru ca are substratul nou suficienta hrana. Daca miroase urat cel mai probabil avea o bacterie care a gasit conditiile foarte bune de dezvoltare la tine in casa… umiditate crescuta, caldura si si-a facut de cap. incearca sa-i raresti udarile si asteia, insa daca nu mai are nicio frunza slabe sanse sa-si revina. Cat despre substrat nu cred ca ar fi mare problema, chiar daca ele intradevar au nevoie de mai multa scoarta, eu am vazut si orhidee in pamant-pamant care aratau foarte bine, insa poti incerca data viitoare sa le iei un substrat mai aerisit. Sper ca ti-am fost de ajutor. De multe ori insa nu este vina noastra cand pierdem orhideele, ele fiind deja purtatoare de bacterii si ciuperci… Cu mare drag si astept vesti despre ele in continuare!

      Reply
  • ADINA TUGUI

    Buna seara !
    Multumesc pentru sfaturi, este adevarat i-am schimbat locul primei flori si dintre raul cel mai mare cred ca l-am ales pe cel mai mic, acum are mai putina lumina dar daca nu as fi mutat-o ar fi inghetat, aveti ideea cam cat dureaza perioada de repaos ?
    -iar pentru cealalta imi pute-ti recomanda ceva ?in afara de a-i rari udarile?
    -citisem pe undeva de scortisoara sau sapun de casa, dar nu mai stiu exact si nu as vrea sa ii fac mai mult rau decat bine..
    Multumesc frumos !

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Cu mare drag si scuze de raspunsurile intarziate! perioada de repaus poate dura intre 2 si 3 luni, insa difera in functie de conditiile din casa, eu am avut o orhidee Dendrobium care mi-a stat in repaus 3 ani :)) nu este si cazul orhideelor Phalaenopsis insa! Scortisoara este antibacteriana, se recomanda pe ranile de pe frunze, niciodata pe radacini pentru ca le usuca. Nu ti-am recomandat scortisoara pentru ca daca are deja bacterii orhideea nu stiu cat bine ii mai poate face, insa poti incerca totusi…Cat despre sapun nu cunosc niciun remediu care sa includa sapunul.

      Reply
  • ADINA TUGUI

    Buna ziua !
    Revin cu ultimele noutati la cele doua, le-am replantat din nou (11.02.17),am citit pe undeva de solutie atonik,am incercat-o si pe asta,
    -e ultima sansa,numai stiu ce as mai putea face,acum din 2 orhidee una cu frunze si alta fara radacini,mi-a mai ramas :
    -la orhideea cu frunze si fara radacini i se slabisera frunzele erau un pic mai moi si i sa desprins radacina si le-am scufundat pe amblele parti(buchetul de frunze/radacina) in solutie de apa cu atonik vreo 15min,,,le-am pus in acelas vas cu substrat de cipsuri de pin si nuca de cocos de la FLORIA/AGRO CS,

    -la orhideea fara frunze,i-am curatat radacinile si am ramas doar cu radacina ,a primit si ea acelas tratament si le-am asezat o sticla de plastic peste ca sa faca efectul de sera la ambele ghivece.
    -la prima orhidee unde am pus buchetul de frunze si radacina in acelas vas,am observat ca la radacina i sa format un strat alb,cred ca este mucegai,ce imi recomanda-ti ?
    -este ultima resuscitare la care cred ca se mai poate intampla ceva,daca nu ma las invinsa,

    Multumesc frumos !

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Deja cred ca ai facut tot ce era posibil…. din pacate unele orhidee chiar sunt sortite pieirii, imi pare tare rau dar nu stiu ce le-ati mai putea face…poate doar sa le rugati frumos sa nu piara! Mult succes!

      Reply
  • Maria

    Buna. Am nevoie de ajutor. Am cumparat o phalenopsis din Auchan alba cu centrul cyclam, mi se pare cea mai frumoasa orhidee din lume! Eu am doar pitice asa ca cu cele mari nu prea ma descurc. Este foarte pleostita, nu-si revine deloc si parca se pleosteste pe zi ce trece in loc sa-si revina. O ud o data pe saptamana cu apa minerala plata sau carbogazoasa fara acid, primeste lumina prin perdea, adica exact tratamentul aplicat celor 7 pitice si nu-si revine deloc. A fost udata in exces in magazin sau deloc? O las neudata 2-3 saptamani? Ii schimb ghiveciul si o curat de radacinile nasoale? Multumesc

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna! Orhideele mari nu sunt deloc diferite fata de cele micute, asa ca trebuie ingrijite la fel, daca este pleostita e posibil sa sufere de prea putina apa, incearca sa o pulverizezi de 3-4 ori pe saptamana cu apa, si totusi scoate-o si din ghiveci si vezi in ce stare sunt radacinile si elimina-le pe cele putrezite, un substrat nou o poate ajuta de asemenea. Mult succes!

      Reply
  • Mircea Sasu

    Sarut mana,
    Avem două orhidee care nu ne-au creat probleme .
    In acest moment amandoua au multe rădăcini aeriene si nu stim ce trebuie să facem ( sunt peste 20 la o planta și sunt deranjate de perdeaua din spatele lor, ghivecele fiind puse pe pervazul ferestrei)
    Va rog mult , un sfat bun ! …

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna seara!
      Radacinile aeriene sunt radacinile noi ale plantei si pe acolo are cea mai mare putere sa absoarba apa si hrana, de aceea va recomand sa le puneti intr-un ghiveci mai mare. La transplantare trebuie sa le scoateti din ghiveci, le spalati bine, apoi le lasati intr-un vas/galeata cu apa avand grija ca doar radacinile sa stea in apa in special cele aeriene albe macar o ora pentru a deveni maleabile. Daca incercati sa le indoiti cand sunt albe adica neudate se vor crapa, de aceea eu le tin in apa. Dupa acest procedeu le puteti “indesa” intr-un vas mai mare cu substrat.
      Mult succes!

      Reply
  • Laura

    Buna!
    Am cumparat din singapore 2 puiuti de orhidee mai exact o Cattaleya si o Vandaceous. Am ajuns in tara le-am mai lasat o sapt in mediul lor de agar acoperite. Pe Cattaleya am curatat-o de mediul agar in care a fost pusa si am transferat-o intr-un ghiveci mic transparent de orhidee pitica si i-am pus pamant pt orhidee. Ideea este ca la 3 zile dupa varfurile frunzulitelor s-au maronit. Tot am incercat sa ma documentez daca e o perioada de acomodare sau trebuie sa o ajut cumva.
    Multumesc frumos

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna, Laura!
      Nu stiu exact ce s-a intamplat cu orhideele tale, insa iti pot spune experienta mea cu orhidee inmultite de mine in vitro. Dupa ce le-am scos de pe mediul de cultura le-am spalat apoi le-am pus in jurul radacinilor putin muschi ca sa pastreze umiditatea mai bine, apoi de jur imprejur substrat pentru orhidee insa maruntit, le udam la cateva zile prin pulverizare si pe substrat cat si in jurul lor si le-am tinut la umbra pentru ca ele sunt foarte sensibile in special la soare (fiind crescute in laborator). Cred ca maroneala de pe frunze se datoreaza luminii prea puternice, trebuie supuse treptat luminii.
      Mult succes si sper sa aud de bine!

      Reply
  • iosif

    Buna
    Am si eu 3 orhidee si una dintre ele are niste radacini aeriene lungi de 10 cm .ce sa fac cu ele ?le tai sau le las? Cu alea o pot inmulti la transplantare?

    Reply
  • Flori Filip

    Buna ziua. Daca-mi permiteti sa va intreb si eu ceva? Am o orhidee phalanopsis care a facut o tija dupa 2+ ani de repaus, dar inainte de a face boboci s-a uscat/lemnificat varful. Am scos-o din ghiveci si am observat mici insecte negre si substratul avea mici granule albe. Rdacinile erau in mare bine, le-am curatat oricum si le-am stropit cu otet diluat cu apa, apoi am pus scortisoara(abia acum am citit ca nu se pune pe rădăcini) si le-am schimbat substartul. Apoi am vazut si pe varful tijei aceleași insecte micute. Am sters si acolo cu otet diluat si in zilele următoare n-am mai vazut insecte insa prin ghiveciul transparent vad mucegai alb. Ce ma sfatuiti sa fac. Multumesc mult!

    Reply
    • Anda Cârstoiu

      Buna ziua! Bobocii s-au uscat din cauza unor schimbari in mediul ei, ceva curent sau aer rece, ceva nu i-a priit. Granulele albe din substrat probabil erau de perlit (se foloseste pentru a mentine uiditatea). Mucegaiul se produce din cauza umiditatii crescute, deci sfatul meu este sa o udati mai ales in perioada aceasta cat mai rar,, de preferat este sa o udati prin scufundare atunci cand i se albesc radacinile din interiorul vasului (in speranta ca este trnsparent si puteti observa asta). Mult succes!

      Reply
  • Octavian

    Buna ziua,

    Va rog frumos daca puteti sa-mi spuneti ce varietate este o orhidee cu flori duble (doua flori intr-o singura floare) cu doua labellum.
    (Nu stiu pe ce adresa de mail sa trimit poza.)
    Multumesc mult,
    Octavian

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *